De-adorm, cu mine însămi mă-ntâlnesc,
În lumi atât de vechi, atât de neștiute,
Păduri de cedru doar din lacrimi cresc
Și-mi par aievea, atât de cunoscute.
Mesajele din vis, încet mă modelează,
Aprind lumini pe oase rătăcite,
Cu artă nevăzută, de îngeri ce sculptează
În genele privirii, atât de fericite.
De-adorm, uitate, aducerile-aminte
Îmi fac din lacrimi emoției contur,
Lacrimi de râuri, formate din cuvinte,
Și-apar în fracțiuni făr de cusur,
Ce vin de peste tot din stele...
Conturul de emoții al lacrimilor mele.