există locuri în inimă unde sângele
întoarce încă privirea după femei frumoase
cu inocența nebotezatului
și unde numai pescărușii tulburând noaptea cu țipetele amintesc
că nu te poți sustrage păcatului decât legându-te de oase

dacă ea însăși nu este astfel
puțin îi pasă vieții de poezie
epava acestei duminici trăgând în adânc
întreaga artă ce urma să fie arătată lumii
monolitul la creștetul căruia soarele
se decojește cu firescul oului de tangata manu
pentru a aduce pe lume nicidecum un pui
ci un alt ou

ostenit mirat și amețit cum nu te-ai simțit vreodată
alungi inutil cu palma năpârcile care-ți țâșnesc
prin crăpăturile pielii
te clatini
înclinându-te până aproape de apă
șovăiești
asfințitul e mai sălbăticit decât o potecă neumblată

îți ștergi de pe față stropii de lumină sau praful
de sare ce a tânjit
printre buzele tale să respire
deja se aude sunetul valului ce va acoperi insula
de teamă
sufletul se evaporă din tine cum adevărul dintr-un oracol

aflarea și căutarea rareori (n-)au ceva în comun
(nu) te poți sustrage păcatului doar legându-te de oase