Rup tăcerea ta c-un strigăt,
Mă scufund și îl topesc
Trist, sihastru, abandonat,
Ți-l relev în mod trupesc.

Numai tu, mare albastră,
Ești capabilă să furi
Și devii așa sinistră
Când te arunci pasivă-n diguri.

Te-aș răpi doar un momen,
Să mă-nveți să fiu ca tine,
Să mă scald în valuri line,
Aparent poate oricine.

Marea mea, albastru sacru,
Ia-mă de m-aruncă-n valuri.
Esti infernul din eden
Și accepți atatea daruri.

Cum să te urăsc iubito,
Când mă chemi neprihănită
Și-mi vorbești incognito
Și mă minți că ești rănită?!

Cine ar putea pe tine,
Să te sfâșie vreodată?
Valul tău aduce moarte,
Totuși nu ești acuzată.

Fix te uiți la mine blândă,
Ca cea mai iubită agnată.
Te cufunzi ca o flămândă
Nu ești cea de altădată.

Nu plânge, marea mea frumoasă,
Promit c-o să te fac mireasă
Al meu vei fii, demon acvatic
Și tu si-al tău val acromatic.