Tu cine ești de mă poți împietri
în focul necioplit al acestei duminici
în care putrezim nesătui de păcat
pe cearceaful scuturat în miezul de pântec
slujindu-ți cu sânii aruncați către cer
și loviți pânâ-n lapte de cometele foamei
ce ne strigă pentru ziua de ieri
când întâmpinam amândoi neputința vederii
ca un doliu în căușul din palme
tu răpus de o pată de frică
eu atât de vitează câ nici nu-mi găsisem războiul
doar pe tine rănit și cu poftă de mâine
nu mai vreau să înceapă o zi
până când nu îmi arzi tot sângele rece
care a stat în zadar pe pietre la soare
înghițind pentru vene inele de râme
și atât de sărac cât o clipă din noi
pe care au fumat-o calendarele nopții
dorind să transforme duminica-n lună.