Cu glas ostenit,mă clatin în rugă,
cu suflet lovit privesc către cer,
ascult deznădejdea pornită pe fugă
și cad în genunchi alături de cler.

Cu lacrimi ce ard netezesc regăsirea,
cu lentele gesturi iertarea o cer,
doar ritmul divin îmi umple privirea
de oda iubirii, în trup efemer.

Cu sfintele vorbe armura-mi croiesc,
ce-o port prin furtunile firii,
cu dalbele haruri cărarea găsesc
cuprinsă-n mireasma iubirii.