de mic râsul mi-a atârnat ca o bală
numai oglinditului prin vitrine de carmangerii
lupanare sau cârciumi
îi strigam scuipat: - Șterge-te!
înaintea necuratului nu te poți arăta biruitor nici
măcar în trufie
albul tău murdar demn este
de dispreț
ai pieri înjunghiat înainte de a apuca să te întorci
cu fața

când am crescut visul meu de-a deveni columb
n-a mai găsit americi
nici indii
experții au înlocuit rugăciunea cu acul magnetic
oriunde m-aș fi îndreptat
eram propriul cerc polar pe care urmele de urși
nu-l părăseau decât pentru a intra în poveste

nu! Ursa Mare nu-i o această Mamă-din-Sânge –
o reneg!
când gheață-i de jur împrejur cine nu m-ar ierta
punând-o pe foc?
desigur voi îmi vedeți hidoșenia cărnii
pentru că flacăra mică
am aprins-o cu unghii smulse și păr

cândva eram un soi ciudat de iarbă a fiarelor
botul erbivorelor mușcau din mine ca dintr-un ceas
poate îmi căutau arcul
să o întindă spre ținuturi mai calde
sau poate ora secretă când
iarna se va sfârși indiferent

singur Soarele știe pe câți i-ar putea adăpa
nemaivăzutul meu coșciug de gheață
de-aceea vântul izbește întunericul la întâmplare
cu îndârjire de hârleț tocit de craniile exploratorilor
halbe cu sticla mătuită de prea multe mese
de mâini și de guri
în care balele străinilor și-au amestecat setea
uneori dâre stridente de ruj

de-aceea strâng Femeia în brațe
ca pe-o biserică nerușinată cu țâțele înfipte în cer
și dacă până când împrimăvărează nu fată
o mursec
iar ce nu înghit reaprind