Într-o noapte solitară,
Gândul la tine îmi zboară,
Dor îmi este numai mie?
Noaptea cum îți este ție,
Solitară ca și mie?

Stau închis, acum în mine,
Inima-mi este la tine.
Simt un gol, sunt pustiit,
Sunt un vid...neîmplinit.

O lumină palidă, luna îmi trimite,
Se revarsă-ncet, peste ale mele cuvinte.
Mâna-mi este fermecată,
Scrie fără de-ncetare,
Mintea control nu mai are,
Scrie-o poveste uitată?

Noaptea înstelată, luna mă veghează,
Din mulțimea toată, o stea lăcrimează,
Citind povestea mea, o sumbră scrisoare,
Dintre un băiat, și-o cuvântătoare.

E-o poveste tristă, c-un final concret,
Însă este plină, numai de regret.
Un basm a fost la început,
Cu magie...cu eroi și eroine,
Însă timpul a trecut,
Tot fiind o elegie.

Iubiri există...însă rare,
Cu greu descoperi, cu mirare,
Un băiat și-o fată, o iubire toată,
O poveste fără de asemănare.

Gândesc la un profund abis,
În care mă scufund.
Parcă mă aflu într-un vis,
Având un zbor căzând.

Sunt înjunghiat de sentimente,
Corpul mi-e tumefiat,
Să mă mișc mi-e imposibil.
Sunt un suflet izolat.

Într-o carcasă de simțiri,
Să o-nlatur eu nu pot,
Eo limita abstractă
Tu ai cheia fermecată.

Cheia visurilor mele ești,
Atât de mult încerc să te găsesc,
Deschizi ale altor lumi ferești,
Mereu la tine eu nutresc.