Toamnă...
Ce nume frumos...
te duce cu gândul la belșug, prosperitate,
maturitate,
prinos,
alungi tristețile rămase de prisos,
păstrând doar amintirile
plăcute,
tăcute,
și vezi mii de culori frumos amestecate
ce-ncântă ochiul frumuseților demult uitate.

Când toamna devine propria ta toamnă,
-doamnă de companie,
cu apelativul: "asta e...a venit...las-o să fie"-,
numeri bobocii deveniți primăveri
și nu te înșeli
spunându-ți:
"Am dat rod",
sau,
"Doamne, mai Þine-mă toamnă...simt că încă mai pot"
Să fie oare...doar un cap de pod?

Cucerit cu sudoare,
ardoare impusă de nemiloasa vreme
ce-și etalează ruginiul fără scăpare,
te-ntrebi dacă sub podul care încă te ține, te-anină,
apa curgătoare va fi la fel de-nvolburată, sau lină...
Evaluezi riscul săriturii, care e cam mare,
apa-ți pare un torent ce se-ndreaptă spre strâmtoare
și cine să-ți arunce colacul de salvare?
A!...știu!...mi-au spus cândva prorocii:
"Bobocii!"...deveniți lăstare
cu tendință de...fructificare.