mi-alunecă tălpile spre margine pipăind cu nădejde lumina
suindu-i treptele spiralate în jurul gândului tău ca un șirag de mătănii
amintindu-mi de fiecare îngenunchere pentru tine

oriunde-aș fi nu aud decât mișcarea pământului
făcându-mi semn că tu ești stăpânul ce-mi ridici stavila din privire
s-o pot arunca până la hotarul depărtărilor din noi

lupt cu zăbava ce-mi cade ca o umbră peste tăcere
așternându-se pieziș peste clipele mele de vis astăzi mai mult
ca oricând mi te strecori miros verde în aerul meu înzăpezit

ești slobod și fără urmă de cenușă în urmă-ți curg jaruri din palme
desprins moloz din tencuială-mi arde când ceasul așteptării
adânc târcoale-mi dă cu sunetu-i de soartă

în turnul cel de taină îți las poarta deschisă prin cercul de lumină
întinde-ți mâna ca o mărturie închinată zeilor că suntem

31 ianuarie 2012