Unde să te iau
ca să-ți fie bine..
Un sărut să-ți dau
ultim de la mine?!
Nu mai am nici casă,
nu mai am nici pâine.
Zilele mi-s sure,
nopțile, haine.
Stau într-o pădure
blândă și frumoasă:
de argint pădurea -
cu poteci de ceață...
Unde să te duc,
ca să-ți fie bine..
Unde se nasc zorii
zilelor de mâine?!
Unde se găsește
codrii de aramă,
când vei trece-n față
vei vedea o vamă.
Vama de vei trece
fără nici o grijă,
să aștepți un înger
numele să-ți strige...

Cum să te mai duc
ca să-ți fie bine…
Să te iau în brațe
tremurând în sine?!
Să te duc în codrii
ultimii, de aur,
și să-i rog să-mi fie
masă și tezaur?!
Să te duc acolo
unde, sfânt izvorul,
murmurând - așteaptă
să ne-aline dorul...

N-am unde te duce
ca să-ți fie bine…
Nici să mă ajute
Nu mai vine nimeni.
Rece e pădurea,
înghețat e visul,
rugul meu e zgura,
zâmbetul e plânset.
Și, pe cerul gurii,
nu mai am cuvinte,
numai clar de lună
dureros, fierbinte...

Uită-mă, iubito,
Caută-ți un altul.
Sunt aripa frântă,
sunt căzut din ’nalturi.
Nu mai am putere
să te duc în brațe,
Visele acele
nu mai sunt în viață.
Mi-a rămas doar una,
ruga către ceruri:
Iartă-mi, Sfinte – Doamne,
setea de misteruri...

01 februarie 2012
Basarabia