Zmei albi zboară peste văi
Coboară pe treptele nebănuitelor căi.
Uneori ne mai pierdem și noi printre nori,
Îmbătați de atâtea culori.

Un război nevăzut, luminând agresiv,
Orice urmă de apus, orice formă de somn.
O sete de-a fi, parcă fără motiv
O natură în tot, nicio urmă de om.

Un aer lovit, străbătut, distilat
Colorat, curcubind fără ploaie sau soare
Și-ntețit și aproape de nerespirat
Și sărat ca o briză rece de mare.

Am dormit, m-am trezit
Dintr-un vis nesfârșit
M-am oprit, am murit
Tot uitând ce-am trăit.