Iarăși din suspin durerea încet să apară,
Pe veci lumina ochilor mei să dispară.

Acum,din al tău sîn bogat lapte să curgă
Prin văi și munți, raze solare să-l pătrundă.

Nu măiestria ta, doar soarta bîntuită,
Mîndri-mă-voi de tine, gîndul nu-mi te uită.

Doar dorul de patrie pieptul să-mi străpungă,
Nu războiul de peste rîu, ce pacea-mi alungă.

Te-aș cere de mireasă pe veci ca să te am,
Cu-a tale podgorii nopți întregi mă îmbătam.

Lîngă infinit reînvie-și libertatea
Speranța se ivește, dar oare cui să-i fie?

Rămăsășe-ți copii flămînzi și nedumeriți,
Ce caută pe al lor maică ani nedormiți!

Și ai tăi copii cu degetul îți arată,
Drumul tău lung cu viața însetată.

Și cînd cerul-ți strigă cu ploi și cu furtune,
Tu ești tare ca oțelul și cea mai mîndră in lume!