Ești tandră, iubitoare, inocentă, răbdătoare, o femeie... extraordinară
Dacă n-ar fi mintea mea n-ai exista, păcat că nu ești reală
Chiar dacă nu exiști te simt și-ți simt și parfumul
Te-aș tine în brațe o vesnicie și nu ți-aș mai da drumul
Îți simt lipsa tot mai des, de parcă te-am cunoscut vreodată
Caut asemănări de multe ori când întâlnesc o fată
Câți oameni te-au căutat și sunt înca triști?
Probabil pentru că ești perfectă, de asta nu exiști...
Caut să mă descarc, nu să scriu texte de efect
Simplul fapt că nu exiști e singurul tău defect.
Probabil mulți mă cred nebun, că iubesc o iluzie
Dar este un sentiment pur, nu capriciu sau confuzie
Chiar dacă ești doar în mintea mea, nu te-am văzut niciodată
Pot să spun că te simt mai aproape decât orice fată
În nopți pustii cu insomnii, nu era nimeni lângă mine
Mă simțeam alintat și indrăgostit...te simțeam pe tine...



Totul în jurul meu este liniștit, tăcut...
Asa cred că e când iubești ceva ce n-ai cunoscut
În interiorul meu este o agitație infernală,de temut
Așa cred că e când n-ai terminat ce ai început
Dar nici nu cred că o să se termine vre-o dată...
Cea din mintea mea nu se gasește în nici o fată
Confuz...agitat ca marea, gălăgios ca vântul
Dar doar pe dinăuntru,căci in exterior sunt tăcut ca pământul
Vreau să fiu lângă tine,dar, nu pot...decât cu gândul.
Unde mă duce gândul, nu mă pot duce picioarele
Că ași străbate orice junglă,m-ași lupta cu toate fiarele,
Ași străbate fără să mă gândesc... toate hotarele
Dacă asta m-ar ajuta să suport dorul ce ți-l port.
Ca un vechi monument...uitat de lume
Ca un comediant...lipsit de glume
Ca un eveniment important unde nu se adună lume
Asa mă simt eu fără tine... cea fără nume


Agonia-mi propie cu pasi repezi se apropie
Teama că n-ai exista s-a transormat in fobie
Lumea mea nu mai vrea nici alb-negru să fie
Fără tine îmi pare… doar cenusie!
Iar cea ce se vrea a fi tu… ce nu știe…
E că n-o pot aprecia ca pe original, fiind doar o copie
Comportamentul multora fiind asemănător cu o rochie...
Purtat doar la numite ocazii, mai inselător decât o scorpie.
Aparențele iluzorii dominând această nebunie
Am rămas doar un nebun indrăgostit de o stafie.
Știind că viata mea pustie nu ar fi cum aș vrea să fie
Mă las de multe ori mințit că aș oferii ce ți-aș oferi doar ție,



Un puternic sentiment de singurătate mă copleșește
... Mă trece un fior, mi se zbârlește părul
Mă mint că exiști să-ți pot spune adevărul
Din milioane de cuvinte și zeci de mii de gânduri,
Aștern câteva rânduri...
Care nu spun nimic, sunt doar câteva rime
Ce vor să demonstreze că mă gândesc la tine.
Mi-am dorit să știi că știu
Că îmi lipsești mai mult decât ce mă faci să fiu.
Sunt încă optimist, mulți cred că este nebunie pură,
Să visez la ceva atât de înălțător într-o realitate dură
Nu vreau să cred că ce am considerat până acum feeric
E un imens negru numit intuneric sau un simplu vis himeric