cândva demult la fel ca veronica micle tu
oftând rugai luceafărul în poală să-ți răsară
eu fluieram de la un capăt la altul satu’
înfometat după vreun zâmbet de fecioară

din eminescu cel de ieri rămas-a numai stea
departe sunt de satul cu ale lui ispite
și aș întoarce timpul să-ți spun frumoasa mea
când visătoare îmi șoptești sărută-mă iubite

se duse iute vremea în care fără jenă
noi goi sub vălul sorții ne călărirăm anii
tu ai rămas uitată în rochea albă și în trenă
de-aceeași inimă albastră-mi mai plâng țiganii

să scap de ursitoare și de destinul greu
să nu privim în urmă și să zburăm de mână
o ultimă dorință aș mai avea la zeu
să-mi dea puterea să facem dragoste pe lună

te-aș poseda sălbatic mușcându-te de buze
m-aș face tot un falus în care tu să stai
m-aș dărui de-a-ntregul să nu primesc acuze
și pentru toate astea aș alege... luna mai