nu mai întind mâna către voi
singura mână (cealaltă împletea zborurile)
pe care o învățasem să frământe
coca realului precum gospodina blajină
«pâinea cea de toate zilele»
palma forfotea de inimi nevăzute
prelungea țărmurile degetelor cu toate holdele
rumenite cuptoare să exhibe bogăția
nevăzută pâine harnică înflorea zilnic căușul palmei
arcuia darul punte spre ceruri
deși răsfoia văzduhuri între coastele voastre
să vă-nvețe înălțarea
ați crezut că cerșește
și-ați biciuit-o cu arsura scuipatului
vârcolaci ai umbrelor ochii și-au înfipt colții adânc
în inimă sângerează hașurări de neguri

palma s-a închis domol
a tras storul pleoapei peste daruri
să n-o mai ardă acidul urii

mâna mea
nu mai flutură nici o atingere
nu mai iradiaziază căldură
a concentrat teritoriile într-o aripă
i-a redat libertatea dintâi
pe zboruri
mișcător univers să deschidă

respiră și mângâie
lume
alta