pipăi arsura care despică
hotărârea de-a păși chiar și despădurit
pe marginea năucă a zilei mă las înghițit
pic cu pic de caldarâmul încins
ritualul gesturilor mărunte
limbi de șarpe înroșesc dual jumătatea mea părăsită
și cea bătătorită de-scrumiri și eresuri
orbirea năpârlește iluminări de-o clipă
mă caută în ziua lucrătoare
amintirea a ce-aș putea să scriu în templul exilat
al ființei visătoare
sunt în fântână nici sete pârjolită
nici apă care doare
cupa cea sacră am spart-o de incisivii lumii
amfora fragilă a inimii
rezonează acute lovită sub centură
doar pleoape-nfiorate prin scocuri cad din soare
și distilează puțin câte puțin din privirea mea

prelinse din arsura zilei lucrătoare
cad nimburi în fântână
în zi de sărbătoare