Noaptea se face din ce în ce mai mică,
fiecare oră se închide în sutienul femeii
și așteaptă pe cineva să o elibereze de poftele,
pe care le tot strânge.

Viața este o moară de suflete,
cu fiecare nepotrivire
ochii cad pe vidul din obiecte și se sparg.
Cântecul, abia șoptit,
iese singur pe trepte.

Seva celulelor nu se mai simte,
lovesc cu palma țesuturile sub piele;
nici mușcătura durerii
nu încrețește sprâncenele,
atât de mult ca plăcerea...

Până acolo
trupul se învinge pe sine
în vijelie.