când m-am născut
oamenii se stingeau pe la colțuri
doar unele glezne neterminate
aprindeau ziua dintr-un început în celălalt
al incubatorului

îmi negociezi noaptea
cu o sugrumare neașteptată a gândurilor
ce mi-ar fi călăuzit drumul spre neant
din acest motiv te pândesc dimineți întregi
cum îți dezalcătuiești gesturile
analizându-ți trăirile
și de ce te strâmbi în oglindă
înainte de trezire

poate de asta sunt pașnic
știind ce mă urmează
mulțimea de asedii și înmulțirea de fugi
nepăsarea până când
sau până unde trebuie să trăiesc

însă nu îmi fac griji pentru tine
tu nu știi nimic
cum de altfel niciodată nu ai știut nimic

am căutat o scăpare în nebunia bătută în cuie
dar niciun ascuțit nu se păstrează murdar într-o minte curată
alerg orașul în lung și în lat cu spatele
până când uit mersul
chiar dacă îmi privesc degetele de la picioare cu zâmbetul pe buze
nu înțeleg ce nevoie am de tălpi
de fiecare dată când mă târăsc

pe sub pământ