în fiecare zi mă îmbăiez
gata să plec într-o călătorie în ultima clipă amânată
luna pare-o talpă suspendată
a unei sărituri într-un picior

nemaivăzute degete
la numărare
au mereu o unghie în plus și încă mai cresc
spre disperarea mungiilor
care în loc să vândă-și dau foc

chiar și așa! chiar și așa
din tainice borte
șoarecii se strâng și devorează bucățile carbonizate
ultimele care dispar după ziduri fiind cozile

totuși ronțăitul li se aude până în zori
când muțenia fricii istovită adoarme
învelită-n al soarelui sânge

sau poate numai liliacul pe garduri
își picură ceara
moleșind deopotrivă păsări de noapte și de zi
lăsând peste morminte dâre
din care nici de-acum încolo nu va răsări vreun vis

e tot ce contează
clipa în care pământul se umple
de larmă de furnici și de albine
iar mierea miroase încă a ger