Înfășurat în falduri cu maci
brazdele pământului nu mă încap.
Apasă pe suflet durerea,
adieri de cântece împrospătează aerul.

Ochiul îmi scaldă privirea în verde
și închide clipa de plăcere în sine.
Cu degetele lustruiesc piramide-n nisip,
închid fiara care adulmecă moartea și mușcă
în fiecare zi oameni

O schimbare în logosul zilei,
un uragan rupe corzile universului
cutremură veșnicia.

Tot golul pe care-l creează
se mută-n găurile negre
și toate iubirile prind formă de înger
în spatele închipuirii.

Dincolo de suflet durerea sapă gropi
pentru tăcerile care vor veni.

Pentru ca infinitul să se dividă
trebuie să-mi multiplic eul
și să-nvăț teleportarea pe stele.