O, mare răspântie
a gândului și a sufletului meu...

Bunica mea spunea "Tatăl nostru",
înainte de a ne așeza la masă,
și după ce ne ridicam,
și când ne așezam în somn,
și când din somn ne ridicam,
munciți de frumusețe ori de năluciri...

Aveam vreo 16 ani când m-am trezit
întrebându-mă: „Cine ne duce în ispită?”

"și nu ne duce pre noi în ispită..."
e un verset al Rugăciunii către Tatăl…

în vremea aceea nu prea erau bucate pentru noi...
parcă pierise și cântecul paserilor…

Nu am îndrăznit să-i cer Bunicii mele tâlcuire...
Ci doar mai târziu, altora le-am cerut...

Mai bine nu aș fi făcut asta,
mă obișnuisem cu nedumerirea mea,
o iubeam, deja, de mult...

Vrând să o lămuresc, am greșit,
A fost ca și cum mi-aș fi dus femeia
inimii și trupului în răspântie,
să-i fie târfă unuia și altuia...

Pe cine iubim, Doamne,
când Te iubim…

Roagă-Te pentru noi...