ceasul meu de poet nu e ca al dumneavoastră
nici măcar acest cearcăn de care stă agățată cravata distanțelor nodul pe care îl faceți din ce în ce mai strâmt

locuiesc în cea mai cumplită absență uitând că soarele stă ascuns în gutui rochii scurte dimineți răcoroase un fel de strigăt al cărui timpan este drumul


ce mai face domnule ăla de cheamă la nuntă
prin ce sat mai umblă femeia? lemne mai sunt? vine iarna altui cuvânt zic ce e mult încă nu știu doar ce vine
și plec


ce de ierburi cresc printre icoanele cu îngeri mai înalți decât semnele vii Oare prin ce crăpătură a lumii se uită Doamne cealaltă distanță în ce fel latră câinele acesta însoțitor de soartă ce fel de mălai fierbe lumii bătrâna din mijlocul ochiului

fier argilă chibrituri semințe din anul trecut dar pe masă nimic păsări pe raft peste tot un aer tăiat în felii colaci cărbunele stins nuci și rahat vin aluat nedospit nimeni la rând

mi-e sete

ceasul dumneavoastră
e apa