visez obsesiv că o să am un accident și nu o să apuc să-ți spun nimic din toate astea


//
sub camera noastră

se întinde orașul și vuietul acoperă străzile
oamenii umblă buimaci strigându-se unul pe celălalt
până obosesc
atunci se ghemuiesc pe trotuare
așteptă

cu inima deasupra capului ca un balon roșu

aici
dragostea mea
e un soldat legat la ochi în tranșee
nu aude decât inimile celorlalți
bătând
ca tobele înaintea unui final
pe care îl știm amândoi


//

în mijlocul oamenilor
unul lângă celălalt doar din întâmplare
respirația mea alunecă
peste trupul tău
ca un sărut

inima
mișcă aerul din cameră
o mască de oxigen

nu mai știu cine pe cine salvează

//
camera obscură

am încetat să-mi târâi aparatul după mine
lumina ești tu
când clipesc un ochi se deschide în interior
inima mea trage cadru după cadru

apoi închidem toate becurile
și în liniștea asta
mă cuprinzi