de mult nu întreb ce e frica de vineri
de acest capăt al pământului în care se adună orele
ca într-o agoră a timpului
și luna
urlându-ți
înapoi
numele

de mult nu mai chem te iubesc te iubesc

fug de cuvinte
îmi beau cafeaua cu frunze de mentă
rup dintr-o copertă interminabilă

în ultimul timp cred că în loc de inimă am doar un somn speriat
în care persistă un bărbat cu umbra tot mai grea