Acolo unde susură izvorul
Și unde-i umbra cea mai răcoroasă
Mă poartă mereu gândul și cu dorul
Dar și-o chemare mult prea tânguioasă

Cărările care străbat tufișuri
Pe care le-am bătut de-atâtea ori
Din codrul cu destule luminișuri
Mă fascinau de mă treceau fiori

Iar liniștea de-acolo mă tot cheamă
Să merg, să stau și să mă minunez
De-o neasemuită panoramă
A raiului la care eu visez

Cu păsările care concertează
Nestingherite și pe limba lor
În timp ce eu atunci cu mintea trează
Mi-aș fi dorit să le-nsoțesc în zbor

Să simt acolo-n zbor descătușare
Față de îngrădirile de pe pâmânt
Să mă pot bucura de evadare
Și să fiu liber ca și frunza-n vânt