undeva acolo departe
parfumul de femeie și ceașca de cafea
la fel de triste
ca și mine dedus din tăcerea mea
din cuvinte ce se scurg pe buzele uscate
de dorul meu plecat să-și piardă urma
pe nisipul de la Vama Veche
veche iubirea mea

cuvintele mi se opresc înainte
de a-mi străpunge inima ce se sparge
ca un val rebel de vara ce nu mă recunoaște
atunci când plânsul în hohote
îmi dă târcoale
de mers în genunchi
și-n șoapte

mă credeam puternic
dar am căzut fără putința de a mai privi
serile cândva atât de albastre
acum am rămas o cafea tristă
într-o dimineață desculță
cu tălpile călcând
fiecare regret
în noapte.