Ziarele respirau atâta ură încât
Tonetele crescuseră ca niște ciuperci atomice
Și trecătorii
Alegeau strada în locul trotuarului,
Mașinile claxonau
Dar își luau ofrandă aleatoriu
Și boturile rânjinde în sânge
Desenau idei pentru psihologii defuncte

În zilele din urmă
Ziariștii erau mai mulți decât cititorii
Și sclavia vorbelor de hârtie ori din sticlă
Devenea mai rea decât judecatul

Idei erau două,
Opțiunile nu puteau fi mai multe,
Dar vorbele cumpărate cu mii de arginți
Făceau gândul să pară corvoadă pentru minte

Cei nerăpuși de furia posesorilor de claxoane
Săltau din praful tăvălelii ființei lor
Și căutau bordura încolonării,
Unii către înainte, alții spre înapoi,
Care după câtă tăvăleală suportaseră,
Care după credința în ciuperci atomice,
Dar toți căutând să profite
De rămășița libertății de-a alege…