Trăiau cu nemurirea-n creștet ca un spân
Și o nebună poftă să se arunce-n fân
Stăteau cu fruntea-nchisă-ntr-un izvor
Rosteau noi versuri fără de picior

Erau o hoardă veche de poeți
De dor furați, de har nemângâiați
Cu talpa fierbinte punându-se-n simțire
Ca să răzbată, prin ea, a dorului neocrotire.