atunci când viața pare-o farsă
si pe umărul zilei plâng
când noaptea-i lumânare arsă

copile-n preajma ta mă strâng

ca pe o icoană te privesc
nu știu ce-am dat
dar te primesc
ca pe-o ramură de măslin

ultim cadou
ultim destin

aș vrea să fii ce eu n-am fost
să crești ca un copil latin
cu suflet mare de creștin
și-aș vrea să fii și ce-am fost eu
uneori bun
alte ori rău

un simplu om

verbul să-ți fie de granit
dar inima de catifea
căci viața e uneori grea
nimeni nu-i născut troglodit
însă prea mulți au devenit

să plângă norii când ești trist
să-nveți cuvântul altruist
și să iubești
copilul meu
să te-nchini unui Dumnezeu

să asculți frunza care tace
și de vioara care-l face
nemuritor pe un Enescu
iar slova lui Baudelaire de-ți place
să nu il uiți pe Eminescu

când lacrima-ți devine sânge
și patu-ncare dormi te strânge
când vrei ca mâine să nu vină
și ai nevoie de morfină
iar Bachus zeu în care crezi
când vezi
că nimic nu mai vezi

atunci să-ți amintești de mine
de mame ce își pierd copiii
de-adevărata suferință
de Isus și a lui căință

de cei ce au și cei ce n-au
de cei tăcuți
cei care stau
în genunchi pentru-n colț de pâine

ce n-au nici ieri
și n-au nici mâine