Urma pașilor tăi...

M-am săturat atât de tare să stau aici...
Deprimată de toate temerile mele copilăresti...
Ar trebui să pleci...
Îmi doresc doar să pleci...
Pentru că prezența ta e dureroasă!
Și nu vrea să mă lase în pace!
Rănile astea nu par a se vindeca,
Durerea asta este prea reală,
Este prea mult,ceea ce
Timpul nu poate șterge!
Când tu plângi,
Eu,
Iți șterg toate lacrimile...
Când tu țipi,
Eu,
Alung departe toate fricile tale...
Și te-am ținut în minte,
În toți acești ani,
Și tot am căutat o nălucă...
Dar tu tot părăsești,
Tot ceea ce reprezintă
EU...
Adesea poți să mă captivezi,
Cu motivanta ta lumină
A cuvintelor nespuse,
Și îți simt tăcerea atât
De aproape...
Acum sunt sătulă de
Viața pe care o lași în urmă...
Fața ta,
Ea bântuie,ale mele,odată,
Plăcute vise...
Vocea ta a dus departe
Toată răutatea din mine!
Rănile astea nu vor a se vindeca,
Durerea asta este prea reală...
Este prea mult,
Ceea ce timpul nu poate șterge!?!
Am incercat atat de mult să mă mint...
Să-mi spun că ești departe!
Dar realitatea este atât de dură...
Înca ești cu mine,
În mintea mea...
Și tu nu trebuie,
Să simți la fel...
Nu cer asta...
Și eu nu vreau,
Să mai simt asta...
Am fost singură atât de mult timp!
Și voi fi și de aici încolo!!
Și îți simt tăcerea atât
De aproape...

K.M.
8 iulie 2012
0:43:42