De câte ori inima albă a răcitorului pornește
conserva de merluciu se zbate usor
stârnind colonii de alge în punga cu fructe de mare,
stridiile de ivoriu, vișinele înghețate rotund,
pungile de lapți și cele de icre răstite
unele înspre altele
într-un avînt creator
pudrând guano cel alb al toracelui de metal
unde sâsâie azotul precum sângele
cu patimă și adrenalină ...
sau de ce nu, caseta cu inima ta înghețată

tabla argintie acum atingând proteice aisberguri:
caras decapitat, pulpa de căprioară
pentru Crăciun în ambalajul de la Billa galben,
vinetele coapte cu mușchiuleții kaki
întinși în pungulițe semidegradabile roz
chiar și Aloma- cutia cu înghețata sevită pe
concavitați domestice ombilicale

din somnul cryogenic
conserve de mamut ale zeiței Nazca
prin găuri de ozon ar mai putea întoarce
și doamne ce ploaie de carne și aripi de argint
s-ar întrupa
peste coca pământului!

pentru că la rece gândind totul este de acum,
mai aproape de posibil