Plânge vremea, trist e timpul,
De lipsa mea de tine...
Ochi fără speranță, suflet fără sentiment,
Rămân mereu fără motiv, rămân mereu cu un regret.

Aș vrea să mă întorc,
În timp și spațiu, în urma ta;
Să-ți simt mirosul, atingerea și trupul
Ce-mi amăgesc mintea, sufletul și chipul...

Orice cale înapoi mă duce către necunoscut,
Amintirea ta, o văd în mintea-mi slăbită, durere,
Cu ochi-mi triști încerc să mă întorc în trecut,
Sub cinic gând, nu vreau să-ți spun la revedere.

Nu vreau...nu vreau să-ți spun la revedere,
Dulcea mea, ce-mi porți surâsul și privirea,
Nu vreau..destinul aș vrea să-l schimb,
Să fim doar noi în eternul timp.

Când te-am văzut ultima oară,
Iubita mea, știind că te-am pierdut definitiv
O lacrima-n sufletu-mi sec s-a scurs,
Golind întregul univers.

Se afla amintiri, cuvinte,
Se afla litere și mile între noi,
Destinu-i potrivnic, râzând ne privea,
În vântul ce ne poartă în lume aievea.

Îmi fug speranțele, îmi pier idei,
Îmi apari plecând chiar și-n ultime vise,
Ce mintea-ntr-o vagă agonie hărăzise,
Amintiri ale tale, scumpe; acum simple abise...

Despărtirea-i tot mai grea,
Privindu-ți lăcrima și triștii ochi,
Ne e slutita apropierea,
Într-un trist viitor, ce ne pare străvechi.