am oasele elastice, poroase și
trec printre ape ca o meduză
traversez
și o mașină cu țevi si pistoane, jumătate reci, jumătate calde
mă molfăie trosnindu-mi ligamentele într-o tăvăleală oarbă

(zi de zi
cu un zâmbet întins ca o pată peste sârme, șuruburi și tablă,
lăsând inima să strângă, să scape, cu degetele cârlige-mioape
fantomatic-lăptoasa lumină, ascultând cu urechea lipită de oase
o fisură prin care să pună nisipul în mișcare)

și zâmbetul meu trece în ramuri
pâlpâiri de raze cu frunze

dar atunci, în acel moment în care totul apare clar, liniar
trece un tren prin mijlocul meu, cu geamurile lui lucioase și mate
cu miros de păcură, metal ruginit și încinse-amintiri
căptușind singurătăți, copilării, depărtări, bun-rămas, tăceri
și-o derută, totul strâns ca un prunc
în

doar așa învăț să tac, desculț
cu petale în loc de secunde
sub zdrobitele umbre

(