marea deșiră coliere pe plaja somnoroasă încă

nu-i nimeni să adune șoapte

vântul aruncă silabe de nisip

diminețile se scriu ca notele

pe un portativ doar de stele știut



lumina apare încet când soarele plonjează

ca un delfin uriaÈ™ auriu

își întinde botul până la țărm căutând alinare



cu noaptea pe umeri doi pescari bătrâni

fascinați de zvâcnetul zorilor

pândesc o mișcare între valuri



uneori sângele lor prinde gustul mării

mâinile devin înotătoare înainte de a prinde de veste

sar din barcă se zbenguie ca peștii



scufundă în adâncuri cadavrele atâtor așteptări

iau pulsul coralilor

se întrec pe rând cu pescăruși balene ori căluți



se spune că în astfel de zile marea se dezleagă de taină

se prelinge într-o scoică și așteaptă să fie culeasă

primul care o atinge îmbracă neuitarea



în amurg o umbră se-ntoarce pe malul

unde un copil aleargă urmele tălpilor

prizonier mut celălalt își caută pașii nevăzuți plutind pe ape



pe obrazul pământului o perlă uriașă strălucește