femeia ascute creionul distanței
o pasere prinde aripi hârtia e creponată din ea a plecat cândva iubita mea măritată
desenam uneori îngeri despre ei azi se vorbește la televizor ca despre bondarul din palatul unei albine în care nimic nu e muritor
de aceea vă rog nu îmbătrâniți niciodată pasărea aceasta din hârtia întâi creponată

când dumneavoastră ajungeți acasă împărțiți frumos lumina la masă undeva verde este moartea care a găsit un cui ruginit din care parcă oamenii-au sosit depărtând ferestrele toate-n cuvânt

vai domnule
doamnă frați și surori vă invit la ospăț printre nori o cometă soarele beat a căzut de pe o bicicletă lanțul ei o altă cometă

eu dimineața
tu dimineața avem obiceiul unei omlete în care găsim din nou biciclete unele cu lanțul pierdut altele cu șuncă și laptele scurs din pământ

primăvara are anotimpul înalt
celelalte sunt haina unui atlant care a iubit și el săracul cândva piatra ori semnul din țara cealaltă a mea
de aceea vă rog aruncați pe casă dintele născut de mireasă

nuntașii am uitat să vă spun sunt cu toții postum
dar eu sunt fericit fiindcă din ei am venit din clopotul acestei tăceri din marea apei de ieri

seara ei bine seara am bucuria cerului plin parcă e o parcare în care stelele sunt fiecare pe rând fereastra de la început din cuvânt
seara sunt fericit uneori până când o aud pe maica strigând
apoi plâng ca și când

mă numesc florian
am chef să petrec până când din nou la drum plec