îți construiești amintirile ca pe clădiri
pe etaje, camere
le expui tablouri, să le vezi din când în când

vei tinde să zăbovești, locuind cu unele predilecte mai mult
pe altele să le tratezi ca pe vecini ostili
- care-ți bat mereu în țeavă și dau tare muzici pietre, oase
ori îți răcnesc să dai tu tăcerile mai încet, că prea i-au asurzit…

(și dacă le pui pe etaje, cu vârsta, cum ai să poți urca?...)

mi-am pierdut deja ochii și pipăi să mi-i caut
vederea mea vede alte vedenii și în ele altele și tot așa…
realități multiple cu tot atâtea dureri și dorințe

încep să cred că realitatea o percepe viu doar bătrânul
lumea de fapt e-al naibii de bătrână și, iată-mă,
intru și eu în rândul lumii… ochiul meu drept nu mai e drept

construiești amintirile ca pe clădiri
(toți zicem: ce-am mai construit la tinerețe!) … hei, unde-mi sunt ochii?
am zidit zadarului, ducă-se-mă