cuvintele uneori sunt inegale
necruțătoare
nedrepte
stau între noi precum zidul berlinului
sau ne îndepărtează până la lacrimi

privesc pe geam
pe cer nori trec rând pe rând
subtil ca în intimitatea unor litere
ca într-o dimineață oarecare cu amintiri
iar viața pare o uriașă pânză albă
în care paul dorian
aruncă cu inimi


nimic nu poate fi cum era
am uitat că noi suntem pământul
vlăguit
(ca într-o paranteză)
îmi îndrept tirul rugăciunii către îngeri

pac
pac
pac

despărțiri regăsiri rătăciri
buze jucăușe implorând să se deschidă veșminte
sesam nu se deschide are cifru polialfabetic
spiritul liber
cămașa sfâșiată de sentimente
spiritul liber
palmele îndreptate spre cer
dorința lihnită de a-i îmbrățișa pe agarthieni
fumatul până la unghii
plămânul vânăt și somnul de iarnă
ritm de toacă și de chitară electrică
câmpia de smoală la țară
o hartă a minții tot mai bolnavă de gânduri
și dragostea ce mă aruncă din casă afară