dă să se schimbe din mers
ningerea dimprejur
vrăjitoarele dau în bobi
femeia de anotimp
un bulgăre imens învârte lumea
dumnezeu în palme își suflă
oameni imaculați
o nouă constelație pe
arborele genealogic cu vârful în
nori așterne o lume poleită noaptea
patinează stele în arginturi se lipesc de mine
suflete rotunde lucesc în jar
soba de lemne atât de fierbinte încât
gândurile își deschid larg ferestrele să ia
o gură de cosmos rostogolim până spre facerea
de dimineață
coadă de cometă înmoaie orizontul
cunoaștere
calea pe unde umblă
înțelesuri prichindeii pufoși cu
arme intelli șfichiuiesc
personalitatea devine
un aisberg
mijlocul nemărginirii o idee în care
rotesc universul
creației înzăpezesc pagina aceasta
nevinovat de rece
antarctică