Finis coronat opus
1.
Înving cei care știu să se schimbe,
spune profesorul, el își este părinte,
el își este-nceputul, ca și sfârșitul
propriilor îndoieli, stingeți chibritul,
se roagă hârca din fundul peșterii,
în urma noastră vin meșterii,
aranjează, decopertează, poleiesc
tot ce e mucegai, scris diavolesc,
sunt într-o stare minunată,
strigă profesorul sub bolta renovată,
durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este,
o adevărată beție a puterii celeste,
astfel vorbim, încheiem procese verbale
sub fiecare din cele patru portale,
profesorul căzuse de mult de la înălțime,
era dus pe targă prin mulțime
2.
Da, nu era, oh, nu era accesibil,
nu discuta, el gândea, contempla,
o ceață subțire îl învăluia,
sfâșiată când devenea irascibil,
ascunde comori, dezvăluia orori,
vulnerabil fiind, voia să pozeze,
cărțile domniei sale, metereze
ar fi fost, dar cărțile au viața lor.
Sunt un vinovat, nu aștept iertare,
sunt nemodelat, mi-am format eu singur
o statură care ar putea să-nvingă
prin ea însăși multe semne de-ntrebare.
L-am zărit în urmă într-un tren uitat,
într-o gară fără nume, fără linii,
încerca să prindă lacrima luminii
pe un geam, un abur verde-ntunecat.

BORIS MARIAN