Nu vreau să-ți cer a mă păstra în amintire,
Și nici să las, defel, în seama ta povara
De a mai retrăi povestea de iubire,
Trezind-o iar la viată în timp ce-alinți chitara.

Însă nici amintirii nu-i cer să stea deoparte
Și nici dacă i-aș cere, probabil, nu ar sta,
Căci rațiunea zilei se pierde toată-n noapte
Făcand loc slăbiciunii de a rememora.

Dilema e, vezi bine, că nici nu mă opun -
Și, pe de altă parte, de ce m-aș mai opune? -
Așa că îți cer, totuși, prin negura de fum
Să nu m-alungi din mintea-ți, de-acolo voi ramâne.