când dimineața inundă orașul
cu lichidul ei amniotic
și pescărușii planează
deasupra malurilor din piatră
Dâmbovița e un șuvoi de lumină
ce traversează podul la Grozăvești
mai strălucitor
decât diadema unei regine
soarele se oglindește în apă
aruncând trecătorilor
fărâme aurite de vis

eu merg de mână cu mine
pe umăr port o pasăre cântătoare
cu aripa ei mă închin de trei ori
o dată pentru trecut
apoi pentru prezent
și încă o dată
pentru vremurile ce vor veni

cling-cling în Cetatea lui Bucur
tramvaiele trec
asemenea zilelor mele
undeva departe
ca o binecuvântare
primăvara plutește în aer