iubește de la distanță într-un ritual al tăcerii
adulmecă ciuta derutată de puterea lui
fără să știe că se pierde în fobia dependenței de ea
alunecă ușor în sufletele lor
cu vorbe albastre cu vorbe false
împrăștie lumină
ca Apollo

nu te juca
sufletul femeii este un șemineu veșnic în flăcări
care nu arde cu gheață
niciodată

prințul aisberg
primește tot ce i se oferă
se hrănește cu bucuria lor cu râsetele lor
cu dragostea lor
iar când simte căldura se sufocă
și iese din mrejele focului
pentru că narcis se iubește prea mult pe sine
nu vrea să se topească
crede că trăiește veșnic fugind


se ascunde într-o cascadă de fum
eliberată de joint
fuge
fără să privească în urmă

fuge
se întrece cu bahus
în dorința de a-și anihila simțurile
trăirea
o crimă condamnată la moarte de el
iubirea

fluieră persiflator listele de nimicuri
chestiuțe
care au trecut prin vața lui
cântându-i în strună
femei
doar niște chestiuțe fără valoare
jucării plictisitoare

zâmbește sarcastic și o ia de la cap

alte chestiuțe alte suflete pe care le doboară
ca o minge de bowling popicele

un nou maraton cu propriul ego
tropăie lăsând în urmă doar ecoul țipătului singurătății
o cucuvea săpând cu aripile șanțul prințului aisberg
mai mort decât moartea