ne visăm întotdeauna în același anotimp
mai departe de Calea Lactee
mai aproape de lut
să ne modelăm din nou inimile
ca atunci când aveam luna în palme
deși nu ne mai respirăm
frunzele pe care am călcat
țin minte urmele smereniei noastre
o pasăre trece prin anotimpul nostru
are aripi de gheață
își lovește inima cu ciocul
cum făceam și noi
atunci când privirile noastre
se simțeau stinghere
ca doi străini așezați pe o bancă
într-un parc turcoaz
departe de Calea Lactee