Te privesc mereu
din același unghi,
așa cum m-a învățat mama
și cum ea l-a învățat de la bunica-
Un unghi calculat cu precizie,
de câteva generații…

Și nu știu cum se întâmplă,
că de fiecare dată ,
te văd altfel,
altfel de cum imi indică
calculele matematice…

Spre exemplu ,
privindu-ți ochii,
ar fi trebuit să văd
un izvor cristalin de munte…
Am zărit însă marea,
prea neagră si prea învolburată,
ca să-i duc dorul…

Privindu-ți gura,
ar fi trebuit să văd
surâsul trandafirilor roșii,
la răsăritul soarelui…
Am zărit însă
trandafiri crescuți
la o lumină artificială,
amagitoare și iluzorie lumină..

Sau bunăoară,
privindu-ți inima
(evident din același unghi)
ar fi trebuit să văd
îmbrățișarea zeiței iubirii,
dată alesului ei,
în templu credinței…
Mi s-a oferit, însă,
doar imaginea cameleonului
ce-și schimbă culoarea,
după mediu…

(M-a întâlnit și pe mine
în drumul lui
și mi-a spus:
“-Vei fi și tu un timp mediul meu,
fără să-mi precizeze
cât timp anume )

Și așa mai departe,
toate le văd altfel!

Și totuși, inima mea,
bate pentru tine-
Cu alte cuvinte,
te privesc
…din unghiul tău!