Am coborât în existența mică
Urâtul ei mă macină cu spor
Nici o cădere nu mă mai ridică
Aproape toate-mi strigă: nevermore.

Aproape toate-mi spun că niciodată
Nu-mi voi mai scrie aripa pe cer
Nici în pădurea verde, legănată
Să-mi izbucnească trilul nu mai sper.

La poarta mea s-a adunat târziul
Ca frunzele de-aramă lângă zid
Pe nimeni parcă astăzi nu mai știu-l
Și nu mai am ce ușă să deschid.

Dau înapoi mergând spre înainte
Iar să de întors nu-i cale și nu-i spor
Nici primăvara-n geam nu mă mai minte
Parcă și ea-mi repetă: nevermore.