fiecare dintre noi va fi la un moment dat
străin
fiecare dintre noi va fi
un fel de Robinson cu solzi în păr un fel de
eschimos un fel de om printre câini
și e bine așa
altfel ne-am sufoca de atâta apropiere

nu s-ar mai scrie poezii despre copaci dezrădăcinați
nu s-ar mai plânge atât de torențial și curat
(cu ce ne-am mai spăla obrajii?)
frica de nou am purta-o în piept ca pe-o medalie
ah și cum ne-am mai justifica pasul înapoi?
crimele noastre doar din iubire ar fi banale
când singurătatea însăși este regina păcătoșilor
și a celor de la marginea râpei

să o acceptăm așadar și să-i purtăm coroana
să-i bem vinul zgomotos ca și când de asta ar depinde uitarea
oricum ea oferă îmbrățișări de marmură în timp ce Dumnezeu
caută preocupat plugul pe care l-am furat
să ne arăm cu el
oasele.