Crima de la 85

Trecându-ți degetele prin păr, te murdărești
De sânge închegat însă nu știi de e al tău sau nu.
O fi ceva străin sau te-ai rănit în drum spre înălțare?
Cu gâtul amorțit, genele arse și fruntea zdrobită
Rămâi nemișcat. Și nu e nimeni în jur.
Nu e nimeni să-ți zică că te-ai rănit și ai nevoie de ajutor.
Însă durere nu este, amorțirea eternă îți cuprinde ființa.
Îngenunchezi.
Genunchii par perne moi ce ți-au lipsit atâta vreme…
Îți ștergi fruntea din nou însângerândă, te prăbușești.
Asfaltul e fierbinte ca focul unei nopți de vară.
E doar un sicriu șlefuit special pentru tine.
Te liniștești iar nesiguranța ta devine
O profundă relaxare.
Era o seară frumoasă când m-am înălțat.