Ea așteaptă mereu continuul călător la gară,
dar îndelungatele mele absențe au totuși un avantaj:
de fiecare dată o găsesc mai tandră și mai matură.



așteaptă un înțeles la peron,
fără să știe că România, cu totul,
a devenit o gară radicală
în care cu toții ne ducem
spre uri și spre iubiri absolute.



frumusețea și, totodată, eternitatea ei
au chemat un fluture care se rotea de curând
împrejurul unei noi fragilități.
el duce pe aripi ideea despre frumusețea femeii.
însă eu nu sunt decât maimuța
care crede-n Dumnezeu,
mă domină viața, nu înțelesul ei.



pricepându-mi neutralitatea, vocația pentru echilibru,
deja pregătită de-o conversație fără obligație,
a mers să-i dau un sens în numele iubirii
apoi, ca să alung monotonia, am iubit-o până când
între mine și ea
numai eu eram.



oameni, ceea ce credeți că e important pentru voi
este de fapt important pentru alții.


mă apropii uneori de ea cu emoția cu care Galilei
se apropia de astrele ascunse, de adevăr și de viață.
răsare mai mereu cu multe lucruri din cearceafuri
și, de când o cunosc, singurătatea și-a schimbat paradigma,
iar sânii mari mi se par
o micime morală.