ce se ascunde în spatele acestei grimase
și în jurul pereților, cât mai adânc

viața aceasta e trăită în vârful picioarelor
într-o liniște care poate fi separată
de toate celelalte nimicuri
și de restul de zer,
ca și când ai decupa aerul de urma pașilor
reflectați în vitrine

(mă,
barba ta crește direct pe lumea cealaltă,
din ea se vor naște alte religii
și tot atâția zei mincinoși)


ești fericit când doar frica te mai salvează
numai astfel poți urla cât mai adânc, ur-lă!
această dragoste atât de minunată
e la fel de albă ca fața lui john doe
e-hei, câtă melancolie ascunde acest umăr
și câtă tandrețe se află sub fiecare pas
n-ai aer, n-ai aer
și nu mai e nimic de respirat, nici un fel de chip
și nici un alt etcetera nes-fâr-șit

(aici, păpădico,
n-a mai înflorit liliacul
e o primăvară la fel de târzie
de parcă niciodată n-a fost vreo iarnă
sau alt anotimp)

în vârful picioarelor
pe stradă colindă reflexia mea
care nu știe să iubească decât definitiv
și până la filtru
ca țigările noi

cât mai adânc, în jurul pereților
taci, taci dracului,
bat cu tălpile goale
și nici un drum nu are urechi
să m-auză!