mă grăbesc undeva ca să prezint ceva cuiva
pe un perete alături de un tablou o oglindă
care mă absoarbe ca o sugativă uitată în aer
uit cenușa la intrare și mă gândesc la ea
la oglindă de pe perete pe care o văd în fiecare zi
în fiecare clipă, o port cu mine în mine
și mă rostogolesc, sar în genunchi
reușesc să mă ridic în timp ce piciorul
piciorul meu amputat mă împiedică să alerg
spre peretele cu oglinda pe care e un tablou
un tablou colorat cu ouă roșii și cu ceapă verde
ne uităm la cer și strigăm " de ce?"
plecăm mai departe și urcăm scările
spre un tărâm uitat de menajeră
unde e praf, mucegai și pânze de păianjen
de ce urâm, de ce?ca să ajungem undeva
ca să ne întâlnim cu cineva pe o bancă
da, ura e colorată și atârnă printre muci
e scuipată afară din canalul răutății noastre.